pierea în orizont a nopții frică
nimicuri ne șopteam, legând pe gură
sărut, de veșnicie prăjitură
și-oftarea piepturile nu ne strică.

destin îmi este umbra ta, făptură
zidită-n lene, râsete-n stea mică
tristețea neagră-n zori să interzică
și ne iubeam ba-n pace, ba în ură.

iar pe hârtia albă ca de-o spaimă
în dimineață dragoste de-ți spun
e că-n cerneală taine se îngaimă.

grăind lumină, soarele străbun
din bezne suie-n zi, mireasa-n faimă
de clipe-n care nunți se descompun.