Câte ferestre am deschis până am ajuns

la zâmbetul adânc al primăverii,

mi-au deschis dorința de a-mi umple golul ființei

cu zborul.

În jur e metafora neastâmpărului –

mugurii au libertatea de principiu

și primăvara urcă peste ruinele iernii,

salvând muritorii de singurătate.

Redevin speranță,

redevin timp curgător

în zâmbetul adânc al primăverii.

Am libertatea de a mă cățăra pe nori,

și sângele mi se face muguri.

Deși plouă cu flori peste mine,

nu mă mai satur de cer.


din volumul - Universul Iubirii - 2002