iarna aleargă desculță prin mlaștina norilor Cirrus
apăsând clapele unui clavir nevăzut
își cerne fulgii de nea - cristale albe de apă
risipite în miliarde de forme hexagonale
pe cer -
care plutesc inefabil către pământ
și-alcătuiesc zăpada aceea pură și rece ca o fecioară
din care facem bulgări între căușele palmelor
și ne prostim
aruncând unul în altul

spre seară iarna se prinde de mână cu vântul
pădurea geme și trosnete din trunchiuri
brazii bătrâni se întind cu fețele la pământ
ca niște cadavre
în timp ce iarba măruntă se îmbracă în doliu
la geamuri copii își lipesc buzele de sticla pictată
cu flori minunate de chiciură
fac cercuri prin care privesc o lume îmbrăcată în alb
desprinsă parcă din poveștile Fraților Grimm
prăjesc semințe de floarea soarelui
pe sobele încinse
cu ochi de balaur
pisica pe vatră visează șoareci

gerul cu dinți de rechin
amplifică mirosul de pâine fierbinte
două femei în bunde de jder dau zăpada deoparte
și-și suflă în mâini
dulăul din fața măcelăriei roade un os
pe o bucată translucidă de gheață
mașinile înghețate scot aburi pe nas
iar păsările cântătoare și-au înghițit limbile
de frig
bufnița neagră a înghețat pe-o creangă
fulgi mari de nea ți se încurcă în gene
ochi tăi par două crizanteme albe
care plâng
văd țurțuri de gheață în colțul ochilor
picurându-ți pe obrajii îmbujorați
ceva îmi spune că te voi pierde în acest ocean alb
cu urși polari și câini dingo
îngrămădiți într- o iluzie