ca o cădere în brațele unui străin
mă las pradă
izbucnirilor lui stângace de tandrețe
o cascadă de zgomote și gesturi
în care recunosc semnele unei iubiri
care odată plecată se întoarce pe furiș
ca un clopoțel răgușit
să-mi amintească de mine
acel soare roșu care este sângele meu
acolo unde a trăit cândva doar absența mea

în abisul care unește cu meștesug lucrurile
acolo te părăsesc și te regăsesc
ca pe o ghindă pierdută la o margine de drum