Omul si iubirea

Farama din insasi divinitatea
Strop din inima zdrobita
Calauza spre suferinta adanca
Străbate iarăși un suflet gol.


Se scufunda prin cioburi…
In cioburi astupate de-amintiri.
Biata suflare, ce va indura oare?
Boala din ce in ce mai tare doare.

O lupta, corpul indura cu ea…
Înțepenit a rămas simțind-o
Vorbe nu mai are, nici gânduri,
Doar un tot de visuri.

Acum totul ramane in rai,
Se crede o floare îngrijita…
Ingrjita de prezenta ei,
Si visează iarăși, …pe ea.

Dar pâlcuri fumuri apar,
Si boala îl ofilește, curând.
Totul acum e in zadar.
Au rămas doar singurătati,
Omul si iubirea lui.