Mă nalț spre cer cu inima albastră,
acolo, unde viața-mi e sihastră
în mângâieri de îngeri ce-adiase
prin clipele de amintiri frumoase.

Acolo, te-am zărit pe ape line,
pluteai pe clipa-n dor, ce vrea s-aline
doruri multe dorinde-n izbăvire,
obosite de-atâta-mpotrivire.

Acolo am rămas, mută-n reverie
și adormită de calmă feerie
dată sufletului în candide vămi
revărsate-n mine, spre mine însămi.