Pajiștea era – sper că v-ați dat seama – verde
Și pentru că nu aveam ce pierde
Stăteam întins pe ea
Îmbrăcat în noua redingotă de catifea
Pe care o primisem în schimbul celei de postav.
Să nu credeți acum că eram bolnav!
Nu, doar leneveam,
Privind pe dinafară la un geam
Îndărătul căruia locuia
Însăși prietena mea
Care nu era acasă, ci la cinema
Cu din păcate cu totul altcineva.
Și am dedus că pajiștea era atât de verde
Tocmai pentru că n-aveam ce pierde.