clădiri ce se dărâmă la nesfârșit
cărămizi roase de sare
meduze plutesc în aer
pretutindeni
după secarea apelor

din decor se desprinde fetița agilă
se ascunde iarăși de oameni
mereu în spatele zidului
degetele ei dirijează lent astăzi
moartea algelor

e oarbă
e surdă

se îmbracă în propria mea piele
își mușcă amprentele vizibile
aleargă speriată de calul negru al lunii
pe străzile tot mai înguste
tot mai departe

trecătorii năuci
se întreabă prin ce întâmplare
se transformă în fum
ca o navă fantomă la ora eclipsei?