Extratext fara fumuri

Masa de plastic se scutură de puținul praf ce i se așternuse pe spinare, de soarele care îi încinsese omoplații și se tolăni greoi la umbră. Scaunele o urmară conștiincioase, înfingându-și picioarele în pământul reavăn.
Cireșul se mută din stânga în dreapta și căscă prelung. Mai trebuia să stea un timp în poziție de drepți, dar amorțise îngrozitor.
- Salut, miorlăi o pisică, traversând elastic grădina.
- Salut ! Mi-ai lipsit zilele astea, se fandosi masa de plastic.
- Am avut niscai treburi, mormăi mâța în barbă.
Apoi se apropie de cireș și începu să se gudure pe lângă scoarța lui.
- Auzi, se rugă mâța, scarpină-mă și pe mine pe spate...
Cireșul era puțin ocupat cu mierla care i se așezase pe umăr și încerca să-i ciripească ultima bârfă.
- Scarpină-te și singură, că ai cu ce, o expedie cireșul.
Inspirăm.
Expirăm.
Nici urmă de fum în aer.
Ne așternem maldărul de hârtii pe masă, paharele cu apă în poziție oblică – asta ca să contrazicem prejudecata verticală -, telefoanele mobile, neastâmpărate și puse pe șotii, și ne pregătim vorbele care vor zburda în curând între noi.
- Acum două zile...
- S-a apropiat de tine...
- Nu-l cunoșteam, dar mi-a zis că i-a venit o idee.
- Era bună ?
- Slăbuță. Mi-a cerut 500 de lei.
- Și i-ai dat ?
- I-am zis să mai încerce. Moșulică ăla simpatic...
- Care venea de la piață doldora de sacoșe, cocoșat și vai de el...
- Le-a pus jos și i-a dat o mie de lei.
- Înseamnă că tipul e de viitor.
- Și de gașcă...
Telefoanele își făcură semn cu ochiul și începură să țârâie cu subînțeles.
În aer nu se simțea pic de fum.
Am tras o linie, am pus un punct și-am luat-o de la capăt.
- Si ce-ai mai făcut ?
- Am îmbătat cu puțină Dorna și-am învățat să fac bule, am cântat la clarinet Take 5, dar pe urmă l-am vândut pe-o culegere de haikuuri pe care nu le citea nimeni, am scormonit în grădina de ciment după ceva mărunțiș, da mi-a țâșnit inspirația, am compus o nuvelă în si bemol și fiecare a interpretat-o cum l-a tăiat capul, m-am sfătuit cu un prieten ce să facem cu apusul și l-am răsărit o vreme, am făcut voodoo și l-am împărțit la toți, m-am dat uța pe o creangă de măslin,
pe urmă am băgat viteză până n-a mai încăput, cineva mi-a spus o predică, pe urmă mi-a pus o piedică, eu i-am tras o concluzie, mai târziu am încâlcit niște teoreme, dar lucrurile s-au descurcat de la sine...
- Hubble, Dopppler, Escher ?
- Nu, doar Einstein, cățelul meu.
- Nimic nou. Oricum, văd că nu-ți stă mintea la lucruri serioase.
- Asta așa, până la stația următoare...
- Cobori aici ? se interesă cireșul.
Foile de masă se scuturară, străbătute de un frison, una chiar strănută împroșcând stropi de tuș.
- Cum e pe-afară, frig ?
- Ca pe-aici, una caldă, alta rece.
- Poate că e timpul să trecem la subiect.
- Să fie vesel, miorlăi mâța.

Masa se relaxă. Scaunele răsuflară ușurate. Cireșul își trosni încheieturile.
Și discuția începu.
Fără rotocoale. Fără fumuri. Pentru că aerul era curat, ca la început.